De la felicitări „hand made“ la afaceri de 2,5 mil. lei din jucării specifice poveştilor româneşti

Autor: Georgiana Mihalache 04.10.2017
Nichita Impex, o companie din Bucureşti care activează pe piaţa românească de jucării, a ajuns la 2,5 milioane de lei afaceri, cu 11 angajaţi şi trimite produse către marile lanţuri de hipermarketuri şi în benzinării. Compania a fost înfiinţată în 1997, după ce fondatoarea Mihaela Nichita a decis să intre în antreprenoriat prin mărţişoare şi felicitări realizate manual pentru un venit în plus. „Ideea afacerii a plecat de la mărţişoare şi felicitări pe care le cream pentru a face bani în studenţie. Nu aveam niciun fel de experienţă în antreprenoriat. Din plăcerea de a face jucării, diverse lucruri de mână, afacerea a crescut uşor. Meritul este al întregii echipe din firmă, noi nu mergem neapărat pe o parte comercială, chiar dacă vindem şi în hipermarketuri. Cred în poveştile româneşti, noi avem o gamă făcută cu poveştile româneşi, unde am făcut pluşuri (jucării de pluş - n.red.) cu capra cu trei iezi, cu cei trei purceluşi şi căsu­ţele lor, lupul şi bunicuţa, cu cocoşul şi punguţa cu doi bani“, a spus pentru ZF Mihaela Nichita.