Cuprul şi zincul au urcat cu peste 30% în trei trimestre. Cum poate un investitor din România să investească în metale?

Autori: Liviu Popescu , Dan Grigore Ivan 05.10.2017

Cele mai bune investiţii în primele trei trimestre au fost cuprul (apreciere de 34%), zincul (30%) şi indicele ATX al bursei de la Viena (27,5%), în timp ce perdanţii perioadei ianuarie-septembrie sunt investitorii care s-au orientat spre zahăr, cafea şi porumb.

“Pentru un investitor, cel mai potrivit mijloc de a lua expunere, spre exemplu, pe cupru sau zinc este prin intermediul unor fonduri de investiţii care urmează o strategie de investiţii ce vizează contracte futures pe cotaţiile acestor metale pe pieţele specifice unde acestea se tranzacţionează”, explică Mihai Căruntu, analist senior piaţa de capital de la BCR, cea mai mare bancă din România.

Indicele de referinţă BET al BVB a urcat cu circa 11% în primele nouă luni, iar indicele WIG20 al bursei de la Varşovia are plus circa 26%.