Media zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni la BVB a crescut cu 35% la nouă luni, la 10 mil.euro, evoluţie susţinută şi de dividendele mai mari acordate de companii

Autor: Roxana Rosu 05.10.2017

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni la BVB a ajuns la 9,75 milioane de euro în primele nouă luni, în creştere cu 35%, după ce în septembrie s-a apropiat de 15 milioane de euro.

„Atractivitatea pieţei de capital a crescut în acest an şi datorită dividendelor mai mari distribuite de principalele companii listate. BET-XT-TR, indicele extins de tip total return care urmăreşte evoluţia preţului acţiunilor celor mai tranzacţionate 25 de companii, precum şi dividendele distribuite de acestea, a crescut cu aproape 22% în primele nouă luni,” a spus Lucian Anghel, preşedintele BVB.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit nivelul de 1,8 miliarde de euro la finalul lunii septembrie şi înregistrează un avans de peste 30% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Investitorii au tranzacţionat acţiuni de peste 300 de milioane de euro luna trecută, nivel care a fost cu 70% peste valoarea din august 2017.

BET, indicele principal al pieţei, care măsoară evoluţia celor mai lichide 13 companii listate la BVB, a încheiat primele nouă luni cu un plus de 11%. În acelaşi interval de timp, indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a avansat cu peste 19%.

De altfel, toţi indicii BVB au avut creşteri de peste 11% în perioada ianuarie-septembrie din acest an, în timp ce trei dintre cei opt indici ai BVB, fără a lua în calcul indicele ROTX, au crescut fiecare cu peste 20%.