Letonia nu este de acord cu viziunea lui Macron privind Europa

Autor: Catalina Apostoiu 10.10.2017

Viziunea preşedintelui francez Emmanuel Macron privind reformarea Uniunii Europene s-a lovit de un alt obstacol, după ce o mică ţară fost comunistă membră a zonei euro, Letonia, a formulat obiecţii cu privire la mai multe măsuri propuse de acesta, de la armonizarea ratei impozitului impus companiilor, la penalizarea ţărilor membre pentru regrese în privinţa reformelor democrafice, scrie Bloomberg.

Premierul leton Maris Kucinskis s-a alăturat liderilor care au avut o atitudine rezervată faţă de propunerile preşedintelui francez, spunând că în loc să lanseze noi proiecte, UE ar trebui să se ţină de agenda existentă.