S-au predat: Ungaria trebuie să importe gaze din Rusia pentru că infrastructura nu lasă loc de spaţiu de manevră

Autor: Catalina Apostoiu 10.10.2017

Infrastructura nu lasă Ungariei prea mult spaţiu de manevră în ceea ce priveşte importurile de gaze. Singura soluţie după anul 2021 este în continuare reprezentată de achiziţiile de gaze din Rusia, a declarat ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului Peter Szijjarto, potrivit Budapest Business Journal.

Din moment ce nici SUA, nici UE nu au finalizat niciun proiect de infrastructură în ultimii ani, Ungaria nu are altă opţiune decât să încheie un contract cu Rusia pentru livrarea de gaze naturale după anul 2021, a declarat ministrul ungar. Consumul anual intern de gaze al Ungariei se situează în prezent la aproximativ 9 miliarde de metri cubi.