Consens BCE: banca centrală a zonei euro va păstra dobânzile ultramici mult timp după ce-şi va epuiza banii de stimulare economică

Autor: Catalina Apostoiu 12.10.2017

Banca Centrală Europeană îşi va păstra angajamentul de a menţine dobânzile ultrascăzute deşi nu a ajuns încă la un consens cu privire la momentul în care va pune capăt programului de achiziţii de obligaţiuni, scrie Bloomberg.

Membrii consiliului guvernator al băncii se vor întâlni în această lună pentru a decide dacă îmbunătăţirea condiţiilor economice justifică încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni desfăşurat în ultimii doi ani şi jumătate sau dacă acesta ar trebui menţinut până în momentul accelerării inflaţiei.

Un aspect asupra căruia aceştia au ajuns la un acord priveşte angajamentul de a nu majora dobânzile „mult timp“ după încheierea achiziţiilor de obligaţiuni, potrivit unor oficiali ai băncii centrale. Menţinerea acestei promisiuni le va oferi siguranţă investitorilor că încetinirea achiziţiilor de obligaţiuni nu va fi însoţită imediat de majorări ale costurilor de finanţare.

BCE ar putea fi nevoită să ofere noi indicii în această privinţă în condiţiile în care pieţele s-ar putea întreba dacă va exista o pauză suficient de mare între încheierea achiziţiilor şi prima majorare de dobânzi.

Discuţiile vor fi aprinse pe 26 octombrie, unii membri ai consiliului susţinând o încheiere a stimulentelor, în timp ce colegii acestora din economiile mai slabe se pronunţă pentru o prelungire, chiar pe termen nedefinit, a achiziţiilor. Cei din urmă se tem că ratele inflaţiei sunt în continuare prea scăzute pentru a justifica o majorare a dobânzilor, în timp ce alţii văd creşterea economică robustă drept un motiv suficient pentru restrângerea achiziţiilor.

Economistul-şef Peter Praet a sugerat o preferinţă pentru continuarea QE într-un ritm mai lent pentru o perioadă mai lungă dacă pieţele rămân calme, ceea ce ar putea de asemenea contribui la cimentarea impresiei unei prelungiri a perioadei de dobânzi scăzute. Pentru cei care vor precizarea unei date privitoare la încheierea achiziţiilor, o astfel de poziţie ar fi acceptabilă drept soluţie de compromis dacă va exista şi un calendar, potrivit surselor citate.

Programul actual prevede achiziţii de obligaţiuni de până la 60 miliarde de euro pe lună până la sfârşitul acestui an, iar spaţiul pe care BCE îl mai are până va ajunge la limitele autoimpuse privitoare la achiziţii reprezintă un element cheie în discuţii.

În cazul în care ritmul lunar al achiziţiilor ar fi încetinit semnificativ, BCE ar putea încerca să atenueze impactul prin intensificarea reinvestiţiilor, care va permite înlocuirea unor active ajunse la scadenţă de aproximativ 15 miliarde de euro cu noi achiziţii, potrivit unor surse familiare cu situaţia.

Preşedintele BCE Mario Draghi s-a angajat să facă publice planurile băncii privitoare la stimulente pe 2018 la reuniunea din octombrie. Pentru ce va mai rămâne de decis, oficialii mai au o singură şedinţă în acest an, cea din 14 decembrie.