Marea tăcere a profesioniştilor din audit şi consultanţă: nimeni nu a crâcnit la numirile pe linie de partid pentru Curtea de Conturi şi Autoritatea de Audit. Implicarea civică nu înseamnă plantat de arbori duminica în Parcul Tineretului, ci protest atunci când sunt încălcate normele profesionale şi când puterea politică abuzează

Niciunul din corpurile profesionale ale contabililor, auditorilor, consultanţilor fiscali sau CFA – „analişti financiari certificaţi“ - nu a crâcnit la numirea în cea mai puternică funcţie de controlor al banului public, adică preşedinte al Curţii de Conturi, a unui nespecialist, un om de paie pus acolo pentru servicii aduse partidului aflat la putere şi liderului său.

De asemenea, niciuna din cele patru mari firme de audit – adică gardienii a 80% din banii privaţi – nu şi-a arătat niciun punct de vedere asupra modului în care reprezentanţii statului român înţeleg să-i aleagă pe cei care trebuie să auditeze conturile statului.

Curtea de Conturi veghează asupra unui buget de 55 de miliarde de euro pe an – bugetul public consolidat.

În fruntea acestui organism ar trebui să se afle un profesionist al auditului, un om de înaltă probitate profesională cu minimum 15-20 de ani de experienţă, recunoscut în breasla sa şi capabil să înţeleagă din punct de vedere tehnic ce înseamnă un audit, să identifice rapid punctele nevralgice ale oricărui buget.

Mari personalităţi ale scenei auditorilor şi consultanţilor financiari, şefi ai companiilor din BIG4, pentru care etica şi profesionalismul sunt valori fundamentale, cel puţin la modul declarativ, nu au găsit de cuviinţă să-şi arate dezaprobarea asupra modului în care a fost aleasă conducerea celui mai mare auditor din România, Curtea de Conturi. Aceeaşi situaţie la Autoritatea de Audit, care ar trebui să controleze tot ceea ce înseamnă cheltuire de bani europeni, unde a fost implantat un avocat fără legătură cu auditul.

Este de fapt un simptom al societăţii şi mediului de business din România.

Oamenii de la vârful acestor firme preferă să stea deoparte şi să reclame pe la colţuri cât de politizate sunt instituţiile, dar nu fac nimic în mod activ deşi ar avea posibilitatea, prin chiar organizaţiile profesionale din care fac parte.

La ce este bună apartenenţa la o profesie şi organizarea ca atare a unei bresle precum cea a auditorilor dacă acestea nu-şi apără membrii şi demnitatea profesională şi permit oricărui personaj, a cărui unică abilitate este aceea de a îndeplini sarcinile de partid, să preia cea mai înaltă funcţie de auditor?

Societăţile occidentale sunt dezvoltate pentru că liderii acestora nu stau cu capul la cutie cum stau la noi şefii din organizaţiile private.

Implicarea civică nu înseamnă plantat de arbori duminica în Parcul Tineretului, ci protest atunci când sunt încălcate normele profesionale şi când puterea politică abuzează.

Cum ar fi ca mâine să fie numit drept guvernator al BNR un personaj precum cel numit la conducerea Curţii de Conturi, absolvent al unei şcoli de miliţieni şi apoi al unei obscure facultăţi particulare, trecut cu diverse însărcinări de partid prin instituţii precum Agenţia de Cadastru sau Secretariatul General al Guvernului?

Într-o ţară în care risipa banului public este principala sursă de avere pentru cei care intră în politică, Curtea de Conturi ar putea fi, în mâini competente şi îndrăzneţe, hârtia de turnesol pentru abuzul în cheltuirea banilor publici.

Însă lipsa de voce a firmelor din BIG4 şi a organizaţiilor profesionale ascunde o situaţie şi mai complicată.

Este de multe ori o conivenţă, o înţelegere tacită între sistemul public şi aceste organizaţii.

Sunt oameni care trec dintr-o parte în alta cu nonşalanţă, din poziţiile de şefi ANAF sau secretari de stat în Ministerul de Finanţe în cea de parteneri în BIG4 sau propriile firme de consultanţă şi înapoi fără ca nimeni să-i întrebe dacă nu cumva fiind la stat au rezolvat între timp dosare pentru care erau plătiţi în privat.

Firmele de consultanţă organizează fără nicio problemă conferinţe cu taxă unde sunt invitaţi să vorbească şefi din Ministerul de Finanţe sau din ANAF, iar a doua zi cele două părţi se află la masă pe poziţii adverse privind deductibilităţi sau plata TVA.

Nimeni nu vede niciun conflict de interese?

La suprafaţă sunt numai declaraţii şi critici aprige la adresa „sistemului“, dar în realitate este o conlucrare continuă.

Probabil de aici şi lipsa de reacţie când apar astfel de mişcări flagrante.

Forme fără fond. A spus-o Maiorescu acum 150 de ani. La ce folos să ai corpuri profesionale doar cu numele când membrii profesiei nu cred în profesia lor şi nu şi-o apără de impostori?