Un investitor de 94 de ani vrea AGA la Oil Terminal pentru alegerea membrilor boardului pe baza votului cumulativ

Autor: Liviu Popescu 18.10.2017

Dumitrescu Sebastian Valentin, care potrivit informaţiilor publicate la BVB are 94 de ani, cel mai mare investitor privat al Oil Terminal (OIL), a convocat adunarea generală a acţionarilor în vederea alegerii membrilor consiliului de administraţie al companiei prin metoda votului cumulativ.

„Consiliul de administraţie urmează a convoca Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, în conformitate cu prevederile legale”, se arată la bursă. Oil Terminal are o capitalizare de 96 mil. lei, ceea ce înseamnă că participaţia lui Dumitrescu echivalează cu circa 12 mil. lei în contextul în care el are o participaţie de 13%.

De la începutul anului acţiunile OIL au adus un randament de 103%, ajustat cu dividendele plătite de companie, potrivit datelor BVB şi calculelor ZF.

În luna iunie 2017, ZF a reuşit să vorbească cu fiul investitorului şi să obţină de la acesta un interviu, publicat ulterior în ediţia print şi online.