Săptămâna viitoare începe procesul de listare al Transilvania Broker, primul intermediar din asigurări la bursă. Obiectul vânzării: 25% din capital

Autor: Liviu Popescu 18.10.2017

Săptămâna viitoare, cel mai probabil marţi, va începe oferta publică de vânzare a 25% din Transilvania Broker, primul intermediar din asigurări care vine la bursa românească, potrivit unor surse din piaţă.

Intermediarul ofertei este Goldring, compania de brokeraj care a listat AAGES Târgu Mureş în iunie, într-o perioadă record de doar două şedinţe de tranzacţionare.

Transilvania Broker ţinteşte listarea a circa 625.000 de acţiuni pe segmentul principal de tranzacţionare al BVB.

Transilvania Broker este al treilea broker de asigurări din România, după Marsh şi Safety Broker, cu prime intermediate de 92 mil. lei şi o cotă de piaţă de 5,7% în primul trimestru.