Ministrul Finanţelor susţine că taxa de solidaritate socială de 2% anunţată nu este o “taxă nouă”. Este o taxă nouă, pentru că direcţia banilor este deturnată de la compensarea salariaţilor, la buget

Autor: Iulian Anghel 19.10.2017

Ministrul finanţelor Ionuţ Mişa a susţinut astăzi că taxa de solidaritate de 2% pe care o anunţase în ajun va fi un fond prin care se doreşte asigurarea angajatului în cazul în care firma a intrat în insolvenţă şi nu ar fi o taxă nouă.

"E vorba de o contribuţie de solidaritate socială, nu e taxă nouă. În baza legii 200 din anul 2006 există un fond de sprijinire a salariaţilor pentru care angajatorul nu plăteşte contribuţii. Există, de asemenea, o directivă europeană, o decizie a Consiliului, numărul 80/987 a Comisiei Economice Europene, care reglementează instituirea unui fond pentru toti angajaţii pentru companiile la care au lucrat si au intrat în insolvenţă. Se doreşte asigurarea angajatului în situaţia în care angajatorul nu i-a plătit contribuţiile şi intră în insolvenţă", a declarat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Lega 200 la care face referire ministrul instituie o taxă de 0,25% care alimentează Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în caz de incapacitate de plată a unei companii.

Proiectul de modificare a Codului fiscal care reglementează trecerea contribuţiilor angajatorului în sarcina angajatului menţine contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale la 0,25%, contribuţie care se calculează ca sumă a câştigurilor brute realizate de angajaţi (salarii sau venituri asmiliate salariilor).

Proiectul de modificare a Codului fiscal prin care contribuţia angajatorului este transferată angajatului:

 

Ministrul Mişa mai spune că directiva europeană care prevede instituirea fondului dr garantare pentru plata creanţelor salariale nu prevede un prag şi poate fi stabilită la orice valoare. Prin urmare, ministrul a anunţat-o la 2%, deşi în legea veche era de 0,25% iar în proiectul care reglementează trecerea poveriii fiscale de la angajator la angajat, ea este tot la 0,25%.

Doar că, spune ministrul: "Acest 2% nu însemană integral fondul de salarii. O parte se va continua ca venit la bugetul de stat, ca ulterior de la bugetul de stat să fie acoperite financiar pentru partea de sănătate şi pentru asigurări sociale. Din 2 % ,90% merge la bugetul de stat pentru a acoperi diferite destinaţii în funcţie de soluţiile bugetare, şi 10 % către sprijinirea tuturor salariaţilor care se pot confrunta cu o situaţie în care angajatorul intră în insolvenţă şi nu le achită obligaţiile angajaţilor, fiindu-i afectată pensia. 90% va fi venit la bugetul de stat şi va avea ca destinaţia plata către anumite obligaţii sociale".

Este, prin urmare limpede că avem de-a face cu o taxă care alimentează bugetul (cel puţin în proporţie de 90%) şi nu una care-i protejează (doar) pe angajaţii rămaşi fără job.

Cum masa salarială în România este undeva la 35% din PIB taxa aceasta anunţată pe ultima sută de metri va aduce bugetului spre 7 miliarde de lei anual. Întucât direcţia banilor este deturnată, avem de-a face cu taxă nouă, oricâtă “solidatitate” ar pune guvernul în ea.

În aceste condiţii, întrebarea care se pune este: mai sunt angajatorii dispuşi să majoreze cu 23% “brutul” angajaţilor, atunci când contribuţiile angajatorilor vor trece la angajaţi – astfel încât “netul” lor să nu sufere?