Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog: Salariile angajaţilor din Sănătate nu scad. Din contră, acestea vor creşte

Autori: Oana Despa , Mediafax 19.10.2017

„Este vorba despre o confuzie de termeni. Salariile nu scad, din contră, salariile cresc. Există însă anumite voci care susţin că, din cauza faptului că nu se vor acorda sporurile la cuantumul maxim, există posibilitatea să scadă veniturile. Noi în momentul de faţă facem simulări pe aceste scenarii. (...) Doamna ministru al Muncii a şi lansat ieri o propunere cu care sindicatele au fost de acord. Vineri va avea loc o întâlnire pe această temă pentru a calcula exact pe fiecare familie profesională sau pe fiecare specialitate, salariul şi sporul aferent, în aşa fel încât, să nu existe scăderi de venituri”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog a explicat că politica guvernamentală prevede creşteri salariale atât pentru medici, cât şi pentru asistente.

„Ceea ce vreau să subliniez este faptul că, în politica guvernamentală, avem creşterea salariilor pentru medici şi asistente medicale pentru că ne dorim ca aceşti profesionişti din domeniu sănătăţii să rămână în ţară pentru a acorda asitenţă medicală, însă nu neglijăm şi celelalte categorii profesionale, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul medical şi care considerăm că sunt la fel de importante pentru sistem”, a adăugat Florian Bodog.

Cei peste 5.000 de protestatari din sistemul sanitar, nemulţumiţi de eliminarea sporurilor şi de transferul contribuţiilor sociale, au ajuns, joi, în Piaţa Victoriei, după ce au pornit în marş de la Piaţa George Enescu, ei urmând să intre la negocieri cu premierul Mihai Tudose.

„Îi vom spune premierului că nu suntem mulţumiţi de Legea 153. Îi vom spune că regulamentul de sporuri este parte a filosofiei salariale în sănătate şi că aici se face departajarea pentru ture, loc greu de muncă. Trebuie sa găsim soluţii ca să preîntâmpinăm toate aceste lucruri”, a spus, pentru MEDIAFAX, liderul Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.

La negocieri va fi prezent şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.