Lan Hvastija, CEO, Optiprint: Piaţa serviciilor de print ajunge la 850 de miliarde la nivel global, iar noi avem un viitor în ea datorită aparaturii pe care am dezvoltat-o

Autor: Alex Ciutacu 19.10.2017

Piaţa serviciilor de print ajunge la 850 de miliarde de euro la nivel global, iar sistemele de printare dezvoltate de Optiprint, sunt eco-friendly, permit printarea la acelaşi preţ pentru color şi pentru alb-negru, prin tehnologia jet printers, explică Lan Hvastija, CEO şi Co-fondator, Optiprint, în cadrul Forumului Investitorilor în Franciză.

În mod normal, printarea color este de 5 ori mai scumpă decât printarea alb-negru, dar tehnologia noastră bazată pe jet printers egalează costurile şi consumă cu 90% mai puţină energie electrică decât una standard.

Imprimantele pe care le-am dezvoltat le închiriem către parteneri, pentru a le putea scădea costurile iniţiale, şi pentru clienţi, pentru profit.

Modelul clasic de business în industrie este fabrică – brand – distribuitori - agenţi sau magazine -  clienţi. Sistemul nostrum este Optiprint – franciză - client. Noi nu vindem sistemele de imprimante, le închiriem către francizaţi ca să le scădem costurile iniţiale.