Fanuc, compania care fabrică cu roboţi alţi roboţi ce pot face orice

Autor: Catalina Apostoiu 24.10.2017
Oameni vs. roboţi. În lupta pentru eficienţă, procesul de producţie devine din ce în ce mai automatizat  la nivel mon­dial, iar o companie discretă din Japonia ar putea fi marele câştigător din acest punct de vedere.

În viziunea acesteia, roboţii sunt simple instrumente care ne fac viaţa mai uşoară, scăpându-ne de povara sarcinilor repet­itive pentru a ne concentra pe unele mai importante. La nivel mondial, companiile dezvoltă software chiar în acest scop, de a-şi elibera forţa de muncă de sarcini repetitive. Compania japoneză produce roboţi folosind alţi roboţi. Muncitorii automaţi sunt mai ieftini aşa.

Sediul Fanuc este încercuit de o pădure densă pe care CEO-ul fondator al companiei japoneze, Seiuemon Inaba, a plantat-o cu decenii în urmă pentru a proteja operaţiunile companiei de priviri indiscrete.

De când a preluat poziţiile de preşedinte şi CEO în 2003, fiul lui Inaba, Yoshiharu, contină tradiţia de discreţie.

Unii dintre roboţii produşi de Fanuc sunt vânduţi în Japonia, unde politicile stricte privind imigraţia şi o rată a natalităţii în scădere au sporit dependenţa producătorilor de automatizarea fabricilor. Însă majoritatea maşinilor au ca destinaţie China, fabrica lumii, scrie Bloomberg.

Automatizarea este o tendinţă în creştere acolo, în parte pentru că odată cu creşterea salariilor şi a nivelului de trai muncitorii sunt din ce în ce mai reticenţi în a-şi asuma sarcini periculoase, monotone, şi în parte pentru că pro­ducătorii chinezi îşi doresc o eficienţă similară cu cea a rivalilor străini.

Roboţii industriali ai Fanuc sunt cei care asamblează şi vopsesc autovehiculele din China, construiesc motoare complexe şi fabrică componente electrice. În cadrul companiilor farma, roboţii Fanuc sortează şi ambalează medicamente. În unităţile de ambalare, aceştia feliază, sortează şi ambalează alimentele.

Iar exemplul Chinei este urmat de restul lumii industrializate în parte pentru că automatizarea promite metode sofisticate de producţie şi costuri mai reduse legate de forţa de muncă. Lumea cheltuieşte din ce în ce mai mult pe roboţi industriali.

În acest context, există un câştigător clar: Fanuc, compania de 50 de miliarde de dolari care controlează cea mai mare parte a pieţei de sisteme de automatizare a fabricilor şi roboţilor industriali. De fapt, Fanuc ar putea fi cea mai importantă companie de producţie în acest moment, pentru că tot ceea ce face aceasta este menită să o facă parte din ceea ce fac toate celelalte companii din sectorul manufacturier.

Pe baza unui parteneriat încheiat cu GM, Fanuc a făcut progrese tehnologice uriaşe, devenind în 1988 cel mai mare furnizor de roboţi industriali la nivel mondial.

La începutul acestui an, în timpul unei rare discuţii cu investitorii, vicepreşedintele companiei Kenji Yamaguchi a declarat că aproximativ 80% din activitatea de asamblare a companiei este automatizată. Iar când o mulţime de roboţi eficienţi produc alţi roboţi, aceştia pot fi vânduţi mai ieftin. VW, de exemplu, plăteşte cu 10% mai puţin pe roboţii Fanuc decât pe cei achiziţionaţi anterior de la compania germană Kuka.

Fanuc reuşeşte acest lucru menţinându-şi în acelaşi  imp marjele de profit operaţional la 40%. Compania profită chiar de pe urma vânzărilor rivalelor sale pentru că peste jumătate din toţi roboţii industriali la nivel mondial funcţionează pe baza software-ului său.

Studiile privind robotizarea la scară largă nu au clarificat încă în întregime posibilele efecte ale acestui fenomen.

Un studiu recent al Boston University şi MIT estimează că între 1990 şi 2007 fiecare robot industrial a înlocuit cinci muncitori umani. Un studiu german referitor la perioada 1994-2014 a plasat cifra la doi muncitori, însă a remarcat că sindicatele ar fi limitat pierderile de locuri de muncă şi că salariile muncitorilor cu calificări medii au rămas scăzute.

În China, între timp, automatizarea nu a afectat salariile, însă acest lucru se va întâmpla în curând, potrivit unui analist, pe măsură ce roboţii industriali vor deveni mai micişi mai accesibili.

Către sfârşitul anului 2015, Fanuc a investit împreună cu alte companii japoneze 20 milioane de dolari în Preferred Networks, un startup AI cu 60 de angajaţi. Finanţarea modestă ascunde un obiectiv extrem de ambiţios, cel de a câştiga în AI din sectorul manufacturier o poziţie la fel de dominantă ca cea deţinută de Amazon şi Google în sectoarele lor.

Cu câţiva ani în urmă, un oficial al Fanuc insista că "roboţii sunt doar instrumente prin care ne putem îmbunătăţi vieţile. Aceştia pot reduce timpul petrecut cu sarcini de rutină, oferindu-ne mai mult timp pentru alte sarcini mai importante. Roboţii nu ne vor înlocui complet".

"Orice proces care poate fi automatizat eliberează mâinile umane, eliberând mai apoi mintea umană", adăuga acesta.

La nivel mondial, companiile dezvoltă software chiar în acest scop, al eliberării muncitorilor de sarcinile repetitive, consumatoare de timp, scrie Wall Street Journal. 

Roberta nu are un nume de familie, nici chip sau braţe. Este un software utilizat în trezoreria companiei norvegiene Statoil, făcând parte dintr-o tendinţă către automatizare, robotizare şi AI.

Oficialii mai multor companii, printre care Nokia, Royal Dutch Shell şi Orange, îşi dezvoltă propriile Roberte. Două treimi din cele mai mari companii la nivel mondial estimează că-şi vor automatiza o parte sau majoritatea sarcinilor din departamentele financiare în următorii doi, până la trei ani, relevă un studiu recent al The Hackett Group.

Noile tehnologii sunt menite să diminueze costurile, să elibereze forţa de muncă de sarcini repetitive, consumatoare de timp, şi în multe cazuri să reducă numărul angajaţilor din departamentele financiare.

"Fişele posturilor se vor schimba semnificativ", spune un oficial al gigantului german SAP.