Reţeaua de magazine Aldo şi-a bugetat afaceri de 2,7 mil. euro

Autor: Cristina Roşca 30.10.2017

Retailerul de încălţăminte Aldo, originar din Canada, este prezent pe piaţa locală cu o reţea de şapte unităţi. Acestea sunt deschise în principalele oraşe din ţară, respectiv Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Piteşti.

Compania a venit pe piaţa locală acum aproape un deceniu, în 2009, în sistem de franciză. La momentul acela se afla în portofoliul unui alt grup de comerţ care astăzi nu mai este activ pe piaţă.

În 2012 franciza a fost preluată de grupul Otter Distribution, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa locală de încălţăminte.

Compania a fost fondată de antreprenorul Filip Schwarz şi are în portofoliu mai multe branduri de magazine monobrand şi multibrand, iar Aldo este unul dintre ele.

Oficialii companiei nu dezvăluie planurile de expansiune viitoare pentru magazinele Aldo, însă afirmă că şi-au bugetat afaceri de 2,7 milioane de euro.

La nivelul întregului grup există câteva zeci de magazine cu afaceri cumulate de peste 32 mil. euro anul trecut.

Grupul este alcătuit din trei concepte de magazine multibrand - Tezyo, Otter şi Salamander - şi două monobrand - Aldo şi Clarks, potrivit celor mai recente date.

În ceea ce priveşte Aldo, la nivel local brandul a acoperit marile oraşe şi a mers în special în centre comerciale.

La nivel mondial brandul canadian lansat în 1972 a ajuns la circa 2.000 de unităţi din care 1.000 sunt operate în mod direct.