Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România: Putem fabrica în România orice medicament generic. Investiţiile în fabrici au depăşit 500 mil. euro

Autor: Mirabela Tiron 27.10.2017
Fabricile de medicamente din România, aflate în Bucureşti, Târgu Mureş, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu, Braşov şi Baia-Mare, au făcut în ultimii zece ani investiţii de peste 500 de milioane de euro, potrivit datelor transmise de Patronatul Producătorilor Industriali de Medica­mente din Româ­nia (PRIMER). „Nu există practic în acest moment un medicament generic, indiferent de forma de administrare, pe care să nu-l putem fabrica în România, în aşa fel încât pacienţii să nu mai reclame dispariţia medicamentelor ieftine din farmacii”, a declarat Dragoş Damian, director executiv al PRIMER. Patronatul include 16 fabrici producătoare de medicamente, precum Antibiotice Iaşi, Slavia Pharm, Zentiva, Terapia-Sun Pharma, AC Helcor, B.Bran, Polisano, RoPharma şi alte unităţi în care se produc peste 1.500 de medicamente.