Ministrul agriculturii vrea să facă pieţe speciale pentru ovine în fiecare reşedinţă de judeţ din ţară

Autor: Roana Rotaru 27.10.2017
Petre Daea, ministrul agriculturii, vrea să deschidă pieţe pentru comercializarea angro de ovine în fiecare reşedinţă de judeţ din ţară şi în Capitală în 2018. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul târgului agricol Indagra din Capitală, la lansarea oficială a campaniei „Alege Oaia“, o campanie al cărei scop este de a încuraja con­sumul de carne de oaie în rândul românilor. „Vom face pieţe de gros, autorizate sanitar-veterinar, unde oamenii îşi vor putea aduce animalele pentru a le valorifica. Anul viitor vom deschide pieţe în fiecare reşedinţă de judeţ din ţară şi în Capitală“, a spus Petre Daea, ministrul agriculturii, prezent la târgul agricol Indagra din Capitală.