Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business MAGAZIN

Autor: Ioana Matei 30.10.2017
► „Drumul spre benzinăria viitorului” este materialul de pe coperta Business MAGAZIN din această săptămână. Imaginaţi-vă că vă alimentaţi maşina fără să coborâţi din aceasta. Şi nu datorită angajatului care conectează maşina la pompă, ci fiindcă pompa şi maşina comunică între ele; totodată, plata se poate face printr-o aplicaţie online. Mai mult decât atât, dacă deţineţi o maşină autonomă, s-ar putea ca nici măcar să nu fiţi nevoiţi să plecaţi de acasă pentru a o alimenta. Chiar dacă pare desprins dintr-un film SF, proiectele ce se leagă de noua mobilitate au depăşit stadiul de discuţii şi tot mai multe companii fac paşi concreţi în această direcţie.
 
► La nivel global, automobilele electrice vor ajunge la 35% (41 milioane de unităţi) din vânzările totale în 2040, adică de peste 20 de ori mai mult decât acum (peste 2 milioane de unităţi vândute în 2017). Pe piaţa locală, numărul autovehiculelor electrice şi hibrid vândute a ajuns anul trecut la 1.183 de unităţi, de peste două ori mai multe faţă de 2015 (496 unităţi), potrivit datelor transmise de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).