IGPR: 40 de localităţi din 17 judeţe, afectate de vremea severă

Autor: Andreea Traicu 30.10.2017

Localităţile afectate se află în judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman şi Tulcea.

"Două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt închise circulaţiei rutiere - DN 12C între localităţile Bicaz Chei şi Gheorgheni, DN 13B între localităţile Gheorgheni şi Praid şi DJ 175B între localităţile Pojorâta şi Crucea. La aceste tronsoane de drum se adaugă DN 67C-Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, DN7C Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru - Bâlea-Cascadă, care au fost închise în acest sfârşit de săptămână", transmite Poliţia Română.