Guvernul britanic a prelungit termenul limită pentru negocierile politice din Irlanda de Nord

Autori: Andrei Ionascu , MEDIAFAX 31.10.2017

Formaţiunea pro-britanică Partidul Unionist Democrat şi naţionaliştii irlandezi din cadrul Sinn Fein nu au ajuns la un numitor comun, dar vor continua negocierile marţi cu scopul de a restabili un guvern descentralizat, a anunţat secretarul de stat britanic pentru Irlanda de Nord, James Brokenshire.

Oficialul a precizat că s-au înregistrat progrese în discuţiile de luni şi că va fi efectuată o reevaluare a situaţiei înainte de a decide dacă Londra va impune bugetul anual al Irlandei de Nord, pentru prima dată în ultimul deceniu.

Irlanda de Nord a rămas fără o administraţie regională din luna ianuarie, după o dispută între cele mai importante două partide. Mai multe runde de discuţii au eşuat, după ce formaţiunea Sinn Fein şi-a menţinut cererea privind statutul oficial al limbii irlandeze, considerată principalul motiv al divizării.

Experţii avertizează că un dezacord în privinţa guvernului regional şi implicarea directă a guvernului de la Londra ar destabiliza situaţia politică deja tensionată din Irlanda de Nord.

Irlanda de Nord se află în mijlocul uneia dintre cele mai dificile şi importante probleme ale Brexit, fiind căutate soluţii pentru libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor între Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, şi Irlanda de Nord, care este administrată de Marea Britanie.