Ely Davidai, israelianul care a adus Pepsi în România, numit în boardul Sphera Group

Autor: Dana Ciriperu 01.11.2017

Ely Davidai, antreprenorul de orginie israeliană care în 1992 a adus franciza Pepsi în România, a fost numit la începutul lunii octombrie vicepreşedinte şi membru în consiliul de administraţie al Sphera Franchise Group, companie care deţine francizele KFC, Pizza Hut sau Taco Bell.

Davidai este unul din­tre cei mai discreţi antre­prenori, deşi de-a lungul tim­pului a deţinut parti­cipaţii importante la mai multe companii din Ro­mânia. El este cunoscut pentru că a adus bran­durile americane Pepsi şi Burger King în România, dar în portofoliul său local mai apar şi firme din IT – Wizrom – sau industrie – Forserv din Turnu Se­verin. Compania Qua­drant Amroq Beverages (QAB), îmbuteliatorul local al Pepsi, companie pornită în 1992 de Eli Davidai ca franciză exclusivă a mărcii americane, a fost vândută în iulie 2006 către PepsiAmericas.