România se află pe locul 4 în Europa la producţia de ţiţei şi gaze, dar încasează doar 1 miliard de lei din redevenţe

Autor: Alina-Elena Vasiliu 03.11.2017

♦ Petrom a plătit anul trecut redevenţe în valoare de 579 mil. lei, potrivit raportului publicat de companie ♦ Producătorul naţional de gaze naturale Romgaz Mediaş a plătit redevenţe de 240 mil. lei ♦ Suma cumulată plătită de cele două companii reprezintă  mai mult de jumătate din totalul de aproximativ un miliard de lei, bani din redevenţe pe care îi încasează anual România.

Proiectul de lege pus în dezbatere de Ministerul E­co­nomiei privind regle­men­­tarea sistemului de re­devenţe prevede sume mai mari pentru producătorii care ex­ploa­tează resursele din Marea Neagră. În proiect nu figurează însă impactul pe care îl vor avea asupra bugetului de stat noile redevenţe.