Galaţi: Peste 100 de oameni, evacuaţi din zona în care se află autocisterna din care curge gaz

Autori: Petre Mazilu , Mediafax 05.11.2017

IGSU informează că populaţia din vecinătatea zonei în care se află cisterna încărcată GPL care prezintă scurgeri de gaze a fost informată şi s-a dispus evacuarea preventivă a peste 100 de locuitori din satul Traian.

Oamenii au fost transportaţi în spaţii sigure, până la finalizarea intervenţiei.

Pompierii militari intervin în localitatea gălăţeană Brăniştea cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru limitarea potenţialelor pericole.

Circulaţia feroviară a fost întreruptă, iar cea rutieră se face pe rute alternative.

Una din supapele cisternei încărcate cu GPL s-a stricat, duminică, pe DN25, între oraşele Galaţi şi Tecuci. Gazul a început să iasă din rezervor, iar pentru că exista riscul producerii unei explozii, şoferul a sunat la 112. Cisterna a fost scoasă de pe drumul naţional şi dusă pe câmp, la circa un kilometru distanţă de şosea şi de casele din localitatea Traian. Ulterior, pompierii au decis eliberarea gazului din cisternă în atmosferă, estimând că intervenţia va dura patru ore.