Vânzările de motorină ale MOL au crescut cu 10,6% în T3, iar cele de benzină au fost stabile

Autor: Roxana Rosu 06.11.2017

♦ În România, din cele şapte milioane de vehicule care alcătuiesc parcul auto, 800.000 reprezintă utilitarele, care includ camioane.



Vânzările de benzină înregistrate de grupul MOL în România au fost stabile în trimestrul trei faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce cele de motorină au crescut cu 10,6%, potrivit raportului grupului ungar.

Taxele mai mici pentru motorină şi creşterea activităţilor de transport cu maşini de mare tonaj au dus consumul de motorină anul trecut la 74% din totalul carburanţilor comercializaţi în România, potrivit unui raport realizat de Fuels Europe, organizaţie din care fac parte 43 de companii petroliere europene.