De ce intră Banca Transilvania într-o bancă din Republica Moldova. „Vedem potenţial de creştere pe liniile IMM, retail, microcompanii şi pe serviciile financiare digitale.“

Autor: Anelis Baciu 09.11.2017

Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă locală după active şi unul dintre cei mai activi investitori din sistemul bancar, şi-a extins zona de potenţiale achiziţii, iar zilele trecute a anunţat potenţiala achiziţie împreună cu BERD a unei participaţii de peste 39% din Victoriabank, prima bancă înfiinţată în Repu­blica Moldova şi a treia în funcţie de active.

Miza achiziţiei Victoriabank nu pare însă a fi una importantă, în condiţiile în care dimensiunile sistemului bancar moldovenesc şi tinţa achiziţiei deopotrivă sunt neînsemnate.

Deşi este a treia bancă după active din Republica Moldova, Victoriabank are active de doar 3 mld. lei, adică de peste 17 ori mai puţin decât activele Băncii Transilvania, credite de doar 823 mil. lei şi depozite de 2,3 mld. lei.

„Victoriabank este o bancă solidă, bine poziţionată pe piaţa bancară din Republica Moldova. Vedem potenţial de creştere pe liniile de business pe care în mod tradiţional Banca Transilvania are o bogată expertiză - IMM, retail, microcompanii - precum şi în ceea ce priveşte serviciile financiare digitale. Pentru planul nostru ambiţios ne bazăm inclusiv pe continuarea şi dezvoltarea colaborării strategice cu partenerii noştri tradiţionali“, a spus Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.