Donald Trump şi Vladimir Putin au dat mâna la summitul APEC

Autori: Teodora Marinescu , Mediafax 10.11.2017

Conform unei înregistrări video, Trump şi Putin s-au salutat reciproc, în mod formal, înainte de începerea galei summitului APEC, în Vietnam.

Ambele părţi participante la summit au declarat anterior că sunt interesate să se întâlnească şi să discute cu ocazia evenimentului din oraşul vietnamez Da Nang.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a declarat că o întrevedere formală nu va fi posibilă. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin a declarat că "o întâlnire bilaterală va avea loc indiferent de mod".

Putin şi Trump s-au întâlnit pentru prima oară, faţă în faţă, în iulie, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, unde au discutat despre acuzaţiile aduse Rusiei în cazul alegerilor prezidenţiale americane din 2016.