Plata datoriei istorice faţă de statul român, condiţie pentru prelungirea Memorandumului Rompetrol

Autori: Dan Straut , Mediafax 10.11.2017

În cadrul întâlnirii, la care au participat şi miniştrii Energiei, Economiei şi Finanţelor s-a discutat despre viitorul Memorandumul semnat în 2013 între statul român şi compania KMG.

„În urma discuţiei, Guvernul României a comunicat KazMunaiGaz că pentru a putea discuta o nouă prelungire a prevederilor Memorandumului încheiat în urmă 4 ani, trebuie să fie îndeplinite două condiţii: achitarea datoriei istorice a companiei faţă de statul român şi soluţionarea cauzei de către justiţie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Premierul Mihai Tudose a subliniat că cele două condiţii „trebuie întrunite cumulativ, altfel statul român nu va mai putea lua în calcul înţelegerea din 2013”.

„Reamintim că în urmă cu 4 ani (la 15 februarie 2013), a fost încheiat un Memorandum de Înţelegere între statul român şi fostul The Rompetrol Group NV (în prezent, KMG International NV), care prevedea în principal înfiinţarea, organizarea şi functionarea unui fond de investiţii kazah-român în sectorul energetic şi lansarea la privatizare de către statul român a pachetului de actiuni de 26% din capitalul social al Rompetrol Rafinare SA Constanţa”, se precizează în comunicat.