George Didoiu, Director asociat Colliers International: Sunt companii IT în Bucureşti care investesc până la 2.000 de euro pe metru pătrat pentru amenajarea sediului

Autor: Ştefan Stan 14.11.2017

Companiile din zona de IT, care fac profituri importante, nu se uită la bani când organizează un spaţiu de birouri şi investesc sume importante pentru acest lucru. Există o componentă în sine partea de amenajare, cât de atractiv e biroul, câte coffee point-uri sunt, câte puncte de întâlnire etc, a spus George Didoiu, Director asociat Colliers International, în cadrul conferinţei ZF Digital 17. 

”Amenajarea unui spaţiu de birouri decent în 2017 se poate realiza undeva la 275-300 de euro pe metru pătrat. Sunt companii IT în Bucureşti care investesc până la 2.000 de euro pe metru pătrat. E vorba de branding, de engagementul angajaţilor şi de imagine.”