Andrei Trifan, development agent la Subway România: Suntem pe locul trei ca număr de restaurante după Polonia şi Bulgaria

Autor: Georgiana Mihalache 15.11.2017

Subway, lanţul american de restaurante de tip fast-food, va încheia anul 2017 cu 40 de restaurante pe piaţa din România, la cinci ani de când a intrat pe piaţa locală prin sistem de franciză, în 2012. Investiţia într-un restaurant este influenţată de traficul din zona în care urmează să fie amplasat, dar şi de profilul clienţilor, a spus Andrei Trifan, development agent la Subway România, prezent la prima ediţie a Forumului Investitorilor în Franciză, eveniment organizat de ZF şi francize.ro.