Banca Centrală Europeană solicită puteri sporite pentru a putea îngheţa retragerile de bani atunci când o bancă se confruntă cu fuga depozitelor

Autor: Alex Ciutacu 14.11.2017

Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut puteri sporite prin intermediul unor instrumente speciale pentru a da posibilitatea autorităţilor naţionale de a îngheţa peste noapte retragerile depozitelor deponenţilor atunci când o bancă se confruntă cu fuga banilor ca urmare a zvonurilor privind intrarea în încetare de plăţi sau colapsul.

Sabine Lautenschlaeger, membră în comitetul executiv al BCE, a spus că un instrument de tip moratoriu, care să intervină temporar şi să îngheţe retragerile este absolut necesar.

„Dacă avem o listă lungă de scutiri şi avem un moratoriu care nu funcţionează, eu nu vreau să avem un instrument de moratoriu. Pentru că nu îl vom folosi niciodată scutind pe toată lumea”, spune Lautenschlaeger.

Statele europene par pregătite să satisfacă această cerere, potrivit unui document semnat în data de 6 noiembrie, care dezvoltă poziţia lor cu privire la legea falimentelor bancare propusă de Comisia Europeană. Ei sugerează că ar fi bine ca autorităţile naţionale să aibă puterea să îngheţe retragerile până când instituţia bancară este declarată falimentară.

În Uniunea Europeană depozitele sunt garantate până la 100.000 de euro per deponent per bancă. În criză, foarte multe bănci mari, atât din Europa cât şi din America, s-au confruntat cu cereri de retrageri de depozite pentru că oamenii nu mai aveau încredere în sistemele financiare.

Având în vedere acest lucru, la nivel mondial se încearcă stabilirea unor mecanisme şi instituţii care să intervină peste noapte atunci când băncile întâmpină probleme, atât de lichiditate, solvabilitate cât şi probleme legate de retragerea depozitelor ca urmare a zvonurilor şi a informaţiilor care circulă pe piaţă.

Denumirea sub care funcţionează aceste instrumente de intervenţie este cea de bancă de rezoluţie, care poate să intervină peste noapte şi să preia băncile care se confruntă cu dificultăţi.

Inclusiv în România, BNR a înfiinţat Departamentul de Rezoluţie, care are toată puterea de intervenţie în cazul în care vreo bancă ajunge într-o situaţie din care nu poate ieşi singură.

Statele membre ale Uniunii sunt cele care trebuie să aprobe această măsură. Fiecare stat are propriul mecanism de rezoluţie, unde instituţia de intervenţie poate fi sub autoritatea băncii naţionale sau poate fi independentă.