Cinci retaileri cu peste 300 de magazine muşcă din piaţa de 37 mld. € de comerţ pariind pe sistemul de francize

Autori: Cristina Roşca , Mădălina Dediu Panaete , Alina-Elena Vasiliu 16.11.2017

♦ Românii cheltuie anual în comerţ aproape 170 mld. lei (37 mld. euro), bani ce merg către hipermarketuri, supermarketuri şi alte magazine alimentare, către retailerii de mobilă, electro-IT, modă sau către benzinării.



Cinci retaileri cu un total de peste 300 de magazine îşi fac loc în comerţul local, o piaţă de 37 mld. euro dominată de reţele stră­ine. Reţelele de magazine alimen­tare, de bricolaj sau mobilă au reuşit să rămână în piaţă şi să se extindă pariind pe un model de business bazat pe franciză.

Fiecare dintre aceste pieţe este do­mi­nată la vârf de reţele cu zeci sau sute de magazine fiecare. Cele mai mul­te din­tre aceste reţele sunt parte a unui grup străin cu o forţă financiară pe măsură.

Printre aceste nume mari îşi fac loc şi reţele care reuşesc nu doar să reziste, ci să şi crească pariind pe franciză.