Cum s-a schimbat faţa bankingului local în ultimii 19 ani şi cum au devenit băncile finanţatorul-cheie al economiei româneşti

Autor: Anelis Baciu 17.11.2017

Sistemul bancar din România, finanţatorul-cheie al economiei, şi-a schimbat complet faţa din 1998 încoace, cu fiecare an ce trece devenind mai robust, mai bine capitalizat, dar mai puţin numeros. 

► În ultimii 19 ani activele bancare au crescut de peste 30 de ori, de la 13 miliarde de lei în 1998 la aproape 400 miliarde de lei în 2016, în timp ce finanţările pompate în economie s-au majorat de 37 de ori, de la 5,9 miliarde de lei la 220 miliarde de  lei.