Un salariu pe zi în România: Cât câştigă un macaragiu

Autor: Adelina Mihai 21.11.2017

Companiile din România se confruntă cu un deficit acut de meseriaşi, chiar dacă au crescut salariile semnificativ în ultimii ani în speranţa că vor avea o retenţie mai bună a personalului.



Venitul lunar al unui macaragiu care lucrează la terminalul pentru containere Railport Arad poate ajunge la 3.500 de lei net pe lună, potrivit directorului general al companiei. „La Railport Arad salariile cele mai mari le au macaragiii, cu un câştig mediu lunar net de 3.500 de lei, incluzând sporul de noapte şi eventualele ore suplimentare“, a spus István Wagner, general manager al Railport Arad. Compania are 54 de anggajaţi în Curtici şi are în plan să facă noi recrutări, în funcţie de evoluţia traficului intermodal.