Creşterea economică record nu susţine cursul. Cine a pariat în acest an pe creşterea cursului a marcat un câştig de 3%, triplu faţă de dobânda la bancă. Cursul valutar a marcat la BNR un nou maxim istoric - 4,6551 lei/euro

Autor: Anelis Baciu 22.11.2017

Cursul de schimb a bătut ieri un nou minim istoric, BNR afişând ieri un curs oficial de 4,6551 lei pentru un euro, cel mai slab leu de la apariţia monedei unice euro­pene. Spre exemplu, la începutul lunii no­iembrie cursul oficial de schimb era de 4,5984 lei pentru un euro, ceea ce înseamnă o depre­ciere de 1,2% a leului.

Comparativ cu nivelul de la începutul anu­lui leul înregistrează o depreciere de aproape 3%, ceea ce înseamnă că un investitor care a pariat pe slăbirea leului în ianuarie a câştigat teoretic de trei ori mai mult decât o persoană care şi-a plasat banii în depozite bancare. Pe piaţa interbancară cursul a sărit pragul de 4,65, ajungând ieri până la 4,66 lei pentru un euro.

O depreciere anuală de 3-4% a leului ar putea fi noua normalitate în următoarea perioadă, având în vedere politica de flexi­bilizare a cursului adoptată de Banca Naţională. În plus, analiştii, dar şi bancherii afirmă că actuala depreciere a monedei locale nu reprezintă nicidecum „un dezastru pe piaţa valutară“.