Treceri de pietoni cu senzori în asfalt în Bucureşti

Autor: Mediafax 23.11.2017
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, un proiect ce prevede dotarea trecerilor pentru pietoni nesemaforizate cu lumini montate în carosabil, precum şi cu senzori de detectare a pietonilor. În document, se arată că, la nivelul Capitalei, potrivit informaţiilor Direcţiei Generale de Poliţie, dinamica accidentelor cu victime în rândul pietonilor arată că în cursul anului 2014 s-au produs 1.635 de accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni, soldate cu 44 persoane decedate, 370 rănite grav şi 1.297 rănite uşor.