Traian Băsescu: Trebuie desfiinţate pensiile speciale şi suspendate tichetele de vacanţă

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 23.11.2017

"Anul acesta s-au produs câteva evenimente, a crescut salariul cu 21,2%, au crescut pensiile cu 12%, a crescut salariul mediu la 1.450 lei. Rezultatele: a crescut preţul la combustibil, la energie şi gaze, la alimente, s-a produs o diminuare masivă a investiţiilor din bugetul de stat, deficit bugetar în creştere, deficit de cont curent în creştere explozivă, companiile activând într-un mediu fiscal incert. In actualul mediu se înregistrează creştere economică reală, masivă, avem şi o crestere industrială de 7,7%, dar în aceste condiţii mă întreb de ce modificăm Codul Fiscal, dacă el stimulează creşterea economică", a declarat senatorul Traian Băsescu.

Acesta a declarat, în plenul reunit unde se votează moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Tudose, că este nevoie de măsuri urgente pentru că "programul Dragnea- Vâlcov va duce ţara într-o situaţie dificilă".

"Primul- îngheţarea oricărei creşteri de cheltuieli şi reducerea cheltuielilor bugetare. Ar trebui suspendată aplicarea noii Legi a Salarizării, desfiinţarea pensiilor speciale, trebuie suspendată orice achiziţie de maşini şi mobilier în minister şi autorităţi locale, suspendarea tichetelor de vacanţă, suspendarea creşterii salariului minim de la 1 ianuarie, suspendarea aplicării split TVA. Ar trebui suspendată reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, ar trebui interzisă angajarea pensionarilor în aceleaşi instituţii din care s-au pensionat. Doar aceste câteva măsuri ar genera 10 miliarde de lei la bugetul de stat ", a mai spus Băsescu.

La capitolul măsuri de luat, fostul şef de stat a nominalizat atribuirea contractelor de achiziţii pentru 250 de km de autostradă şi tot atâţia de cale ferată.