Dataeye Consulting: În România avem ideea că suntem proprietari pe date, nu avem cultura confidenţialităţii

Autor: Adrian Seceleanu 27.11.2017
Noile reguli privind protecţia datelor care vor intra în vigoare în luna mai a anului viitor la nivelul Uniunii Europene (General Data Protection Regulation - GDPR) vor re­pre­zenta o provocare pentru multe enti­tăţi din România în condiţiile în care pe plan local nu există o cultură a confidenţialităţii nici măcar în cazul informaţiilor personale, iar în multe cazuri procedurile favorizează ac­­cesul neautorizat sau pierderea datelor, a declarat Roxana Avramescu, managing partner al furnizorului de servicii de con­sul­tanţă şi de soluţii de IT Dataeye Consulting. „România nu are o cultură a confidenţialităţii datelor, sunt ţări unde GDPR aduce mici modificări legislaţiei existente. În România însă noi avem ideea că suntem proprietari pe date, mai ales dacă am muncit să le obţinem prin campanii de marketing sau alte metode. Spre exemplu, când le punem companiilor întrebarea până când doriţi să păstraţi datele răspunsul este de regulă pentru totdeauna”, a explicat Avramescu.