China vrea intensificarea investiţiilor în Europa de Est

Autor: Mihai Draghici 27.11.2017

Premierul Chinei, Li Keqiang, a exprimat intenţia suplimentării investiţiilor chineze în ţările est-europene, situaţie care va stimula prosperitatea pe plan regional, informează site-ul agenţiei Associated Press.

În cursul unei reuniuni desfăşurate la Budapesta, Li Keqiang a argumentat că iniţiative de genul proiectului chinez "Noul drum al mătăsii", cu obiectivul extinderii comerţului în Asia, Africa şi Europa, ar trebui să genereze prosperitate în fostul spaţiu comunist.

"Scopul nostru este să vedem o Europă prosperă", a afirmat Li Keqiang, subliniind că intensificarea relaţiilor cu 16 state est-europene, inclusiv cu 11 membre ale Uniunii Europene, va reprezenta o "completare utilă" în relaţiile UE-Beijing.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că Europa de Est are nevoie de resurse financiare şi tehnologice externe, inclusiv din China, pentru a se dezvolta. "Resursele europene sunt limitate. Din această cauză, salutăm faptul că, în cadrul noii ordini mondiale, China consideră această regiune una la dezvoltarea căreia vrea să contribuie", a spus Viktor Orban.