Piaţa de leasing operaţional îşi menţine creşterea şi depăşeşte 66.000 de unităţi la finalul lui T3, plus 11% faţă de 2016

Autor: Cristina Bellu 29.11.2017

Piaţa de leasing operaţional a depăşit nivelul de 66.000 de unităţi în administrare la finalul trimestrului al treilea, generând o creştere a pieţei de 11% faţă de finalul anului 2016.

În perioada ianuarie-septembrie a acestui an au fost înmatriculate aproximativ 13.000 de autovehicule de către companiile de leasing operaţional, respectiv 15% din totalul înmatriculărilor noi (90.959 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare), potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO).

„Rezultatele primelor trei trimestre ale anului în piaţa serviciilor de leasing operaţional şi de fleet management sunt foarte bune, chiar peste aşteptările exprimate la începutul anului. (...) Suntem convinşi de potenţialul acestei pieţe şi ne exprimăm încrederea că leasingul operaţional cu servicii incluse va deveni principala formă de finanţare a mobilităţii  companiilor din România.” spune Dan Boiangiu, preşedinte ASLO.

Conform datelor centralizate de ASLO, în topul primelor cinci companii membre intră LeasePlan România, Arval Service Lease România, ALD Automotive, Porsche Mobility şi BCR Fleet Management.

Membrii asociaţiei reprezintă peste 95% din total piaţă. Structura portofoliului (la nivel de asociaţie) este alcatuită din servicii complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote) cu o cotă de 77%, urmate de management de flote 14%, restul reprezentând leasing operaţional fără servicii de administrare.