Un imobil din localitatea germană Bergkamen, în care erau şi români, a ars. 33 de oameni, la spital

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 01.12.2017

"Consulatul General al României la Bonn urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetăţeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicaţiei cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate", transmite Ministerul de Externe.

Potrivit presei germane, pompierii au fost anunţaţi, în jurul orei 6.30, că o maşină arde pe o stradă din Bergkame, iar la scurt timp au primit un al doilea apel care spunea că şi clădirea din apropiere a luat foc. Publicaţia germană Waz scrie că evacuarea oamenilor era deja îngreunată de incendiul din stradă.

Aceeaşi publicaţie menţionează că procuratura de a demarat o anchetă, iar poliţia urmează să stabilească dacă focul a fost pus intenţionat.

Sursa citată anunţă că autorităţile vorbesc despre 33 de muncitori români şi opt din Republica Moldova care erau înregistraţi în acea clădire, însă este posibil ca nu toţi să fi fost în imobil în momentul producerii incendiului.