Vasile Sandu, Proinvest Group din Paşcani: Avem probleme cu angajaţii. Foarte mulţi aleg să plece în străinătate

Autor: Mădălina Dediu Panaete 04.12.2017

Vasile Sandu, director general şi acţionar al companiei specializate în prelucrarea oţelului Proinvest Group din Paşcani (judeţul Iaşi), spune că businessul merge din ce în ce mai bine, însă producătorul se confruntă cu probleme din cauza lipsei de personal.

„Avem mici probleme cu angajaţii care pleacă la muncă în străinătate. Ei ne arată unde este Anglia pe hartă şi noi le arătăm unde este România. De asemenea, avem probleme cu statul şi instituţiile statului cărora am ajuns să le «programez» controalele“, a declarat Vasile San­du în cadrul evenimentului Campioni în business, organizat la Iaşi. Proinvest Group are peste 350 de angajaţi şi a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 93 de mil. lei (20,6 mil. euro), în creştere uşoară (sub 1%) faţă de anul precedent, conform datelor de pe mfinante.ro. Profitul companiei s-a situat la peste 3 mil. de lei.

Compania dezvoltă, produce şi co­mercializează semifabricate, com­po­nente şi sisteme din oţel pentru constructţi, inginerie şi industrie, domeniul construcţiilor având în prezent cea mai mare pondere în vânzări.

Compania a realizat anul trecut proiecte greenfield în valoare de 10 milioane de euro din producerea mai multor tipuri de panouri sandwich, conform datelor furnizate anterior de Proinvest Group. Prima etapă a proiectului, în valoare de 3 milioane de euro, a fost finalizată în luna februarie 2016, prin punerea în funcţiune a primei linii de producţie de panouri sandwich cu miez de vată minerală bazaltică pentru acoperiş şi pereţi, cu o capacitate de producţie de 1 milion de metri pătraţi pe an.

Faza a doua a proiectului va fi finalizată în 2018, prin punerea în funcţiune a unei noi linii de producţie a panourilor sandwich.

Producătorul din Paşcani a cumpărat anul trecut pentru circa 1,2 milioane de euro fabrica Scudas din Paşcani, intrată în faliment în 2012. Tranzacţia implică achiziţia a 40.000 de metri pătraţi de teren, 20.000 de metri pătraţi de hale de producţie, 400 de utilaje marca Scudas, precum şi portofoliul de produse şi clienţi al companiei intrate în faliment.