Dezvoltatorul imobiliar Forte Partners obţine o finanţare de 12 mil. euro de la Banca Transilvania

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 06.12.2017

Investiţia totală în Aviaţiei Park se va ridica la 37 de milioane de euro. 40% din prima fază a proiectului, formată din 176 de apartamente, programate spre livrare în ianuarie 2019, a fost deja contractată. Compania de consultanţă imobiliară Coldwell Banker România este consultantul şi agentul proiectului.

Cele 352 de apartamente au una, două, trei şi patru camere şi sunt situate în patru imobile.

Forte Partners a realizat mai multe proiecte rezidenţiale boutique şi de lux, precum Londra 25, Souvenir 1 sau Calderon 80, dar şi proiectele de birouri Ştefan cel Mare Building (7.800 de metri pătraţi închiriabili), livrat în 2016, şi The Bridge (57.000 de metri pătraţi închiriabili), din care prima clădire a fost deja finalizată, fiind închiriată integral de către BCR şi IBM.

”Peste 6.000 de locuinţe au fost anunţate spre dezvoltare în zona Barbu Văcărescu – Aviaţiei, cererea fiind foarte ridicată, în special din partea persoanelor cu venituri medii care lucrează în clădirile de birouri din zonă. În acest context, proiectele care sunt deja în dezvoltare, precum Aviaţiei Park, au un avantaj competitiv incontestabil”, afirmă Andrei Sârbu, vicepreşedinte Coldwell Banker România.