Banca Centrală a Ungariei, una dintre cele mai îndatorate ţări estice, intră în hora printării de bani când alţii se pregătesc să iasă. Pentru a împinge dobânzile în jos, Budapesta vrea să cumpere titluri financiare bazate pe credite ipotecare

Autor: Catalina Apostoiu 06.12.2017

În timp ce marile bănci centrale ale lumii se pregătesc să-şi restrângă stimulentele de politică monetară, banca centrală a Ungariei a decis să-şi lanseze propriul program de relaxare monetară, scrie Bloomberg.

Banca centrală ungară va începe să achiziţioneze titluri bazate pe credite ipotecare din luna ianuarie, cea mai recentă dintr-o serie de încercări ale acesteia de a împinge dobânzile în jos. Spre deosebire de majo­ritatea băncilor centrale mici, care se concentrează pe dobânzile pe termen scurt şi ţintirea inflaţiei, banca centrală ungară încearcă să influenţeze creditarea pe termen mai lung către cei care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă.

Cu dobânzi mici pentru încurajarea creditării de consum încearcă să stimuleze economia şi guverne precum cel din Turcia lui Erdogan. Însă acolo această politică este pusă la încercare de inflaţia scăpată de sub control. Banca centrală turcă este forţată să majoreze dobânzile.

Scopul îl constituie impulsionarea creşterii economiei locale, rămasă în urma altor economii europene fost comuniste, şi evitarea reluării unui val de împrumuturi în valută de genul celui care a obligat Ungaria să ceară sprijinul FMI în 2008.

Extinzându-şi arsenalul neconvenţional, banca centrală va vinde contracte swap pe rata dobânzii din ianuarie şi va achiziţiona titluri bazate pe credite ipotecare în valoare de până la 500 miliarde de forinţi (1,9 miliarde de dolari).

Aceasta în condiţiile în care alte bănci centrale de pe continent iau în calcul măsuri de înăsprire a condiţiilor de finanţare. Bancherii centrali din Cehia au fost primii din Europa care au majorat dobânda de referinţă de două ori în acest an, măsuri similare urmând să fie luate probabil anul viitor de către Polonia şi România.

Unii bancheri ungari au criticat planurile băncii centrale.

Forţa din spatele transformării monetare a Ungariei este Gyorgy Matolcsy, fost ministru al economiei şi aliat al lui Viktor Orban, care a preluat frâiele băncii centrale în 2013. Ca ministru, acesta s-a aflat în spatele unei serii de acţiuni intervenţioniste în urma cărora în Ungaria a fost introdusă cea mai ridicată taxă din sectorul bancar din Europa şi au fost naţionalizate industrii întregi.

Ca şef al băncii centrale, Matolcsy a adus dobânzile la un minim record, a supervizat conversia unor credite în valută de 12 miliarde de dolari şi a dat drumul lichidităţilor pentru a evita o criză de credit.

În urma acţiunilor sale, randamentele obligaţiunilor guvernamentale au atins un minim record de 2,08% săptămâna trecută, comparativ cu nivelul de peste 10% înregistrat în 2011, pe vremea când Matolcsy era ministru. Dobânda interbancară pe trei luni, principalul indicator al condiţiilor de finanţare din economie, se situează aproape de zero.

Ceea ce creşte spaţiul de manevră este inflaţia, care se menţine la nivelul inferior al intervalului ţintă al băncii centrale, de 2-4%. Forintul este de asemenea menţinut sub control de economiile în creştere ale gospodăriilor şi de cel mai ridicat excedent de cont curent de la prăbuşirea comunismului.

Acum, pentru Matolcsy cea mai mare provocare este deciderea momentului în care ar trebui să se oprească.