Decizie istorică în SUA: Un executiv de top al Volkswagen a fost condamnat la şapte ani de închisoare după scandalul emisiilor

Autor: Ştefan Stan 07.12.2017

Un executiv de top al Volkswagen a fost condamnat la şapte ani de închisoare în SUA, din cauza rolului jucat în scandalul emisiilor. Condamnarea lui Oliver Schmidt, un fost manager al Volkswagen din Michigan, a fost ultima lovitură pentru concernul german, într-un vast scandal care a măcinat reputaţia companiei şi a costat constructorul 20 de miliarde de dolari în amenzi şi înţelegeri. 

Sentinţa, care include şi o amendă de 400.000 de dolari, a fost impusă de un judecător în Detroit, la patru luni după ce Schmidt, în vârstă de 48 de ani, a pledat vinovat la conspiraţie la fraudă împotriva guvernului federal.

Sentinţa a fost în linie cu recomandările procurorilor. Schmidt, cetăţean german, este cel mai înalt oficial al Volkswagen care a fost condamnat în SUA.

Cazul său arată determinarea Departamentului de Justiţie să îi pedepsească pe participanţii la eforturile VW de a frauda testele de poluare pe sute de mii de vehicule diesel.