Nuclearelectrica mai pune 15 milioane de lei peste „muntele de bani” pe care îl ţine în depozite bancare: 1,2 mld. lei

Autor: Liviu Popescu 08.12.2017

Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, a anunţat la bursă ieri-seară că a constituit un depozit de 15 milioane de lei la banca de stat EximBank pe  şase luni la o dobândă de 1,95% pe an.

Conform raportărilor la nouă luni, Nuclearelectrica avea în depozite bancare un sold de 1,2 mild. lei, în scădere cu 1,7% faţă de şedinţa precedentă. Structura defalcată pe scadenţe nu este prezentată în raportul trimestrial, ci se face doar referire că disponibilităţile băneşti (numerar, echivalente de numerar şi depozite bancare cu maturitatea mai mare de trei luni) au urcat cu 17,4% în perioada septembrie 2016-septembrie 2017.

Acţiunile Nuclearelectrica se tranzacţionau ieri la 7,3 lei, în scădere cu 1% faţă de şedinţa precedentă. Compania este cel mai performant emitent din cei 13 ai indicelui de referinţă BET cu un avans la 11 luni de circa 70%.