Este oficial: Prinţul Charles a confirmat prezenţa la înmormântarea Regelui Mihai

Autori: Andreea Traicu , Mediafax 10.12.2017

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat, duminică, că la înmormântarea Regelui Mihai va participa prinţul Charles, dar şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.

"Din câte am înţeles, a confirmat deja printul Charles (n.r prezenţa la înmormântare)", a declarat Vasile Bănescu la Antena 3.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a precizat că la înmormântare va fi prezent şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.

Regele Mihai va fi înmormântat sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeş.