Proiect OUG: Tarom îşi stabileşte bugetul, iar miniştrii Transporturilor şi Finanţelor îl aprobă

Autori: Anca Olteanu , Mediafax 12.12.2017

„Societatea Comercială «Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM» - S.A. are drept obiectiv desfăşurarea activităţilor de transport în condiţii de siguranţă, securitate şi eficienţă şi îşi stabileşte bugetul propriu de venituri şi cheltuieli care, pe perioada cât statul este acţionar majoritar, se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului finanţelor publice, la propunerea adunării generale a acţionarilor, fiind exceptat de la prevederile legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar”, se arată în ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de transporturi aeriene române – TAROM - S.A., publicată pe site-ul Ministerului Transporturilor (MT).

TAROM „are ca obiect principal de activitate executarea de transporturi aeriene interne şi internaţionale, de călători, de bagaje, de mărfuri şi poştă, prin curse regulate şi charter, precum şi prestaţii legate de transportul aerian, respectiv comercializarea în regim duty-free, handling, catering, transport terestru în continuarea transportului aerian şi alte activităţi stabilite prin statutul societăţii”, se mai arată în textul ordonanţei.

Ministerul Transporturilor susţine că „aplicarea prevederilor legale actuale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar, impune o serie de condiţii restrictive care, aplicate TAROM, pun compania în inferioritate concurenţială, creând un cadru de funcţionare necompetitiv în raport cu ceilalţi operatori aerieni, români sau străini, din domeniu, într-un mediu concurenţial complet liberalizat în ceea ce priveşte accesul pe piaţa serviciilor de transport aerian şi politicile tarifare, limitează dezvoltarea, creează deficit de personal specializat în cadrul companiei şi produce sincope în gestionarea eficientă a bugetului de venituri şi cheltuieli”.

Ministerul transmite că „în lipsa unor măsuri urgente de ordin legislativ, există riscul de agravare a situaţiei financiare a companiei TAROM, prin imposibilitatea acesteia de a implementa politici bugetare care să-i permită restructurarea şi eficientizarea activităţilor în domeniile cheie (tehnic, operaţional, distribuţie şi marketing), în paralel cu menţinerea şi atragerea, în funcţie de necesar, a unui personal înalt calificat şi competitiv”.