Cum se prăbuşeşte imperiul miliardarului sud-african care a cumpărat jumătate din mallurile lui Iulian Dascălu. În spate se află datorii imense şi fraude contabile

Autor: Bogdan Cojocaru 12.12.2017

Christo Wiese şi-a consumat cinci decenii din viaţă pentru a transforma un mic lanţ sud-african de magazine de îmbrăcăminte într-un imperiu al retailului care se întinde pe patru continente cu ambiţia de a ataca supremaţia Ikea pe piaţa mobilierului. 

Acum, dezvăluiri că autorităţile germane anchetează Steinhoff pentru nereguli grave de contabilitate l-au pus pe miliardarul Wiese în situaţia de a căuta soluţii de urgenţă pentru salvarea imperiului său. Apropierea de colaps a Steinhoff a adus probleme şi pentru Banca Centrală Europeană, care s-a văzut în poziţia de a finanţa, prin programul său de achiziţii de active, o companie acuzată de nereguli financiare, scrie Reuters.

Acţiunile Steinhoff s-au prăbuşit cu aproape 80% săptămâna trecută după ce CEO al companiei a demisionat, iar boardul a făcut publice „probleme de contabilitate“ care pun sub semnul îndoielii acurateţea evaluării oficiale a activelor la şase miliarde de dolari, notează Financial Times. Scandalul l-a determinat pe ministrul de finanţe sud-african Malusi Gigaba să ceară celor mai mari trei fonduri de pensii din ţara sa să raporteze ce expunere au la Steinhoff, unul dintre cele mai mari 15 grupuri listate pe bursă ale Africii de Sud. El a spus că neregulile de contabilitate reprezintă „o îngrijorare gravă“. Viceperşedintele ţării Cyril Ramaphosa a caracterizat scandalul ca fiind „o catastrofă“ deoarece „distruge încrederea în general şi în special pe cea în companii“. Un bancher a descris scandalul ca fiind un „spectacol mizerabil“ deoarece multe dintre cele mai mari instituţii financiare ale lumii au finanţat  Steinhoff cu credite, au ajutat cumpania să emită obligaţiuni şi au furnizat resurse pentru investiţii principalului susţinător financiar, Christo Wiese. Anul trecut, Wiese a pus ca garanţii 628 de milioane de acţiuni Steinhoff pentru credite luate de la Citigroup, HSBC, Goldman Sachs Group şi Nomura Holdings. Miliardarul controlează 23% din acţiunile retailerului. Neregulile de contabilitate au efecte şi asupra BCE. Când banca a plecat la cumpărături de obligaţiuni corporate a găsit atractive şi titlurile Steinhoff. Acum, când compania este în criză, banca centrală  a zonei euro se vede într-o situaţie inedită: este creditorul unei companii în cădere. BCE a cumpărat în iulie obligaţiuni ale Steinhoff, care are operaţiuni în Europa, iar această investiţie îi va aduce probabil pierderi, scrie Handelsblatt. „În acest program, riscul unei afaceri este transferat din privat în sectorul public“, a explicat pentru Reuters Helmut Siekmann, profesor de drept la Universitatea Goethe din Frankfurt. BCE a cumpărat acţiuni Steinhoff prin masivul său program de achiziţii de active prin care stimulează inflaţia şi creşterea economică în zona euro. „Acest caz arată că riscul este prea mare în comparaţie cu beneficiile.“ Nemţii sunt adesea critici ai măsurilor luate de BCE. 

Cum BCE este pe cale să epuizeze de pe pieţe obligaţiunile unora dintre statele zonei euro, datoriile companiilor vor deveni probabil tot mai importante în programul de achiziţii de active de 2.550 de miliarde de euro.

BCE nu dă detalii despre valoarea obligaţiunilor sau acţiunilor deţinute la fiecare companie, însă cele mai recente cifre arată că valoarea totală a obligaţiunilor corporate achiziţionate este de aproape 130 de miliarde de euro.  Bundesbank, banca centrală a Germaniei, pentru că este cel mai mare acţionar al BCE va suporta cea mai mare parte din eventualele pierderi. Instituţia germană a avertizat asupra riscurilor asociate cu schema la care s-a angajat BCE şi a început deja să pună deoparte bani pentru a le acoperi.

„BCE trebuie să adopte standarde etice mai înalte“, concluzionează Reinhard Hans B¸tikofer, europarlamentar din partea Partidului Verzilor din Germania. La începutul săptămânii, obligaţiunile  Steinhoff încă mai figurau pe lista activelor deţinute de BCE.

Prăbuşirea acţiunilor pe burse au făcut ca Wiese să-şi vadă evaporându-se până la sfârşitul săptămânii trecute aproape trei miliarde de dolari din averea sa, care a ajuns la 1,8 miliarde de dolari. Wiese, în vârstă de 76 de ani, este unul dintre cei mai respectabili oameni de afaceri din Africa de Sud. Wiese a preluat acum conducerea Steinhoff, care, ca reacţie la scandal, a cerut PwC să investigheze neregulile de contabilitate. Compania încearcă să-şi asigure investitorii că are suficientă lichiditate pentru a-şi susţine operaţiunile.

Wiese, care se descrie ca fiind „realist şi pragmatic“, a pus bazele retailerului său de îmbrăcăminte, Pepkor, în anii 1960, în Upington, la marginea de sud a deşertului Kalahari. A studiat dreptul la Stellenbosch, un oraş dominat de populaţia albă vorbitoare de afrikaans. Ca om de afaceri, Wiese a devenit o legendă cu transformarea aprozarelor  de buget Shoprite dintr-un lanţ cu doar şase magazine în anii 1970 într-un colos cu sute de centre de vânzare în întreaga Africă. Wiese şi Markus Jooste, CEO-ul veteran care a demisionat, au fost peronajele cheie în reinventarea Steinhoff dintr-un modest furnizor de mobilă făcută în era comunistă în Europa de Est într-un retailer global care cucereşte din cota de piaţă a Ikea.

Steinhoff este într-o ofensivă de achiziţii din 2011, când a preluat retailerul francez de mobilă Conforama. Cumpărăturile de anul trecut includ brandurile Mattress Firm şi Poundland. Compania are acum datorii de aproape zece miliarde de euro, dar deţine peste 40 de branduri în mai mult de 30 de ţări.

Scandalul a pornit de la o anchetă a procurorilor germane din oraşul Oldenburg, în apropierea căruia se află sediului operaţiunilor europene ale Steinhoff. Aceştia  cercetează din 2015 dacă nu cumva veniturile companiei au fost umflate artificial.

Steinhoff a anunţat că ia în considerare vânzarea de active de cel puţin un miliard de euro pentru creşterea lichidităţilor.

 

 

Afacerile din România ale miliardarului sud-african Christoffell Wiese, arhitectul care a transformat Steinhoff într-o companie globală

Pe piaţa din România miliardarul Christoffell Wiese a fost prezent indirect prin intermediul Steinhoff în sectorul lemnului, dar şi în retailul de mobilier cu magazinul kika şi în cel de modă cu Pepco. Ambele, atât lanţul kika cât grupul Pepkor ce deţine Pepco, sunt subsidiare ale Steinhoff.

Acum, miliardarul este acţionar indirect în mallurile lui Iulian Dascălu. Grupul Iulius, construit de ieşeanul Iulian Dascălu, a anunţat că 50% din titluri au fost preluate de Atterbury Europe. Atterbury Property Holdings a fost înfiinţată în 1994, în Pretoria, Africa de Sud.

În 2014, Atterbury Property Holdings a decis să investească împreună cu Steinhoff International în Atterbury Europe, pentru a se concentra asupra investiţiilor în centre comerciale şi asupra oportunităţilor de dezvoltare pe segmentul de retail, în special în regiunea de est a Europei, aflată în plină dezvoltare. Până în prezent, compania a investit în Cipru, Serbia, iar acum în România. Cristina Roşca