Creşterea economiei chineze, aproape de un minim pe 30 de ani

Autor: Catalina Apostoiu 14.12.2017

Economia chineză va creşte într-un ritm uşor mai accelerat decât cel aşteptat în acest an pe fondul consumului solid, însă anul viitor creşterea va încetini, potrivit Băncii Asiatice de Dezvoltare, scrie CNBC.

Rata de creştere este acum estimateă la 6,8% în 2017, mai mare decât estimarea anterioară de 6,7%. Perspectivele de creştere din China pe 2017 au fost revizuite în sus în condiţiile în care cheltuielile gospodăriilor s-au menţinut relativ ridicate. Totuşi, o serie de riscuri vor afecta creşterea economică a acestei ţări anul viitor. 

A doua mare economie a lumii va avansa probabil cu 6,4% în 2018, marcând cel mai lent ritm de creştere din 1990, arată Joseph Zveglich, director în cadrul ADB.