Investitorii din România nu-şi găsesc liniştea nici măcar în aur: cotaţia metalului scade la Bucureşti la minimul din august 2017

Autor: Liviu Popescu 14.12.2017

Gramul de aur a fost cotat ieri de Banca Naţională a României la 157,37 lei, cea mai scăzută paritate din august 2017 încoace, în condiţiile în care pe plan extern uncia de aur se depreciază în faţa dolarului ca urmare a aşteptărilor privind o creştere a ratei cheie din partea Rezervei Federale a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume.

La Bucureşti, BNR calculează cotaţia gramului de aur în funcţie de paritatea uncia de aur-dolar american. Uncia de aur se tranzacţiona ieri aproape de minimul ultimelor cinci luni de 1.253 de dolari, în timp ce argintul fluctua în jurul a 15,7 dolari pe uncie, platina era cotată la 877,5 dolari. Aurul este considerat un activ de refugiu în vremurile de instabilitate politică sau economică.