Afacerile din comerţ au crescut cu 7,6% în primele zece luni ale anului, cu un avans de 12,4% în octombrie

Autor: Roxana Rosu 14.12.2017

Afacerile din comerţ (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) au crescut în primele zece luni cu 7,6% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce în octombrie vânzările s-au majorat cu 12,4% comparativ cu aceeaşi lună din 2016.

Faţă de luna precedentă, comerţul a scăzut în octombrie ca serie brută cu 0,9%, iar  ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 2,6%.

Evoluţia ascendentă din primele zece luni a fost determinată de creşterea comerţului cu ridicata nespecializat (+15,6%), a comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+14,3%), a comerţului  cu ridicata al bunurilor  de consum,  altele  decât cele alimentare (+7,0%), a comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+6,1%),a  caomerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+5,6%) şi a comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+3,6%).

Scăderi s-au înregistrat la activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-1,0%) şi la comerţul cu ridicata al echipamentului  informatic şi de telecomunicaţii (-0,9%).

În octombrie, avansul anual a fost susţinut de comerţul cu ridicata nespecializat (+22,7%), produse agricole brute şi animale vii (+19,3%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+16,2%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele  decât  cele  alimentare  (+12,0%), vânzările de maşini, echipamente şi furnituri (+9,2%), comerţul  cu  ridicata  al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+9,1%),  comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+7,6%) şi de  activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+2,2%).